O competiție de Drift este artibtrată în baza a patru factori: unghiul de abordare a curbelor, viteza, linia (trasa ideală de abordare a curbelor, stabilită de arbitrii) și, nu în ultimul rând, show-ul oferit publicului. Într-o competiție există două sesiuni: calificările și concursul propriu-zis. În baza primei sesiuni, în care piloții au dreptul la trei ieșiri, se acordă un punctaj care determină poziția în top a celor de la volan, dar și în piramida pentru concurs – Battles. Astfel, în sesiunea a doua, în baza acesteia și în urma punctajelor din calificări, piloții vor intra pe traseu în tandem. În această sesiune, piloții au dreptul la 2 ieșiri. În prima dintre ele, pilotul cu punctaj mai mare este Leader, iar cel de-al doilea este Follower. Pe parcursul acestor ture, Follower-ul trebuie să copieze mișcările Leader-ului și, în același timp, să stea cât mai aproape de el și chiar să aibă unghiuri mai mari de abordare a virajelor. La a doua ieșire, rolurile se inversează.